Ce îți vine în minte prima dată despre Transilvania? Poate urșii? Sau stâna, pășuni montane, oi sau brânză proaspătă?
Pe parcursul acestei ture de bicicletă electrică vom prezenta două dintre cele mai vizitate programe ale Ținutului Secuiesc, observatorul de urși și vizita la o stână autentică.
Tradiția de creștere a animalelor în circumstanțe nomade este încă în viață în Transilvania. În cadrul acestei ture vom vizita o stână tipic transilvăneană și vom gusta brânza lor proaspăt făcută. Stâna este reședința de vară a oilor la poalele muntelui. După tradiția veche, în ziua Sfântului Gheorghe păstorii strâng animalele din sat și se mută pe pășunile montane cu ele, rămânând cu ei acolo până în ziua Sfântului Mihail. Animalele pășesc liber, fiind mulse de două ori pe zi. După degustarea brânzeturilor proaspete continuăm tura prin pădure, ajungând în valea Izvoarei. Apoi ne îndreptăm spre barajul Zetea.
Terminăm cu pedalat chiar înainte de apus lângă un observator de urși. Ne ascundem și așteptăm cu nerăbdare ca urșii să se adune la cină.